Club Sportiv Moto Fly Ro – Aerodrom Comana / Parcare aeronave cu paza 24 ore

Marian Cojocaru – Locul III la Campionatul National de Dirt-Track 2011

“…and we have a winner !!!!!!!”

“Gala Campionilor FRM”, 10 decembrie 2011 – www.frm.ro

Asa cum ne-a obisnuit cu surprizele, Marian sau “Giurgiuveanu” cum era cunoscut printre motociclisti, ne-a uimit din nou cu performanta sa. Poate acest loc 3 nu pare impresionant, dar este, pentru ca noi, prietenii si colegii lui, stim ca acest rezultat a venit dupa mai multi ani in care Marian nu a mai practicat acest sport, a venit fara antrenamente si fara sa aiba o motocicleta buna.

Cu ce sa incepem … prima cursa s-a tinut la Braila. Cu aceasta ocazie am aflat ca in Romania nu exista decat 2 piste de dirt-track, iar cea de la Braila este cea mai buna. Cealalta este la Sibiu, unde au avut loc ulterior 2 curse, insa este plina de gropi, ceea ce face din acest sport extrem unul si mai extrem.

Asa am aflat si al doilea lucru, adica la aceasta sectiune sportiva care este sport national pentru alte tari, Romania nu investeste nimic. Exista nostalgici, binevoitori si pasionati care isi aduc aportul pentru putinul cat este.

Nu stiu cat de mult se stie despre dirt-track, dar imi place sa povestesc asa cum am aflat si eu, ca orice om de pe strada. Motocicletele sunt unele speciale, adica functioneaza cu amestec de metanol + ulei de ricin (exista acum si alte uleiuri mai performante). Motocicletele nu au frane, propriu-zis se merge in derapaj controlat pe curbe.

Competitiile sunt structurate pe manse, la start intra cate 4 sportivi, iar o mansa contine 4 tururi de pista. Punctajele sunt atribuite in ordinea finalizarii mansei, incepand cu 3 puncte si terminand cu 0 puncte. La sfarsit, se aduna punctajele si se face clasamentul. Ideea de baza este ca fiecare sportiv sa concureze cu toti ceilalti pe parcursul competitiei.

In rest, ce sa spunem…. mult praf…prea mult praf, zgura, mult zgomot, miros de ricin in aer, unelte de reparat motoare imprastiate peste tot …

Romania are traditie la acest sport, asa era odata si, inca mai exista cativa tineri ce vin pe urmele celor mari, insa provenind, cei mai multi, de la CSM Braila si “Vointa” Sibiu unde au pista pentru antrenamente. Bucurestiul a avut o pista de dirt-track, dar acum are doar un club CSTA Bucuresti. Noroc cu nea Iancu Petre si cu Eugen, baiatul lui, care se straduiesc sa mai faca ceva. La CSTA Bucuresti este inregistrat ca sportiv si Marian.

Imi aduc aminte ca a primit bani de la FRM pentru echipamentul sportiv inainte de participarea la Campionatul European de Speedway, iar primele curse le-a facut in vechiul echipament cu casca lui Florin “Nebunu” cum i se spune.

Motocicleta lui Marian e alta poveste, mereu avea cate o problema, asa ca speram ca in 2012 sa aibe alta noua.

Si…am uitat sa mai spun una “nasoala” … la una dintre curse am uitat sa pun in bagaj si aparatorile lui Marian… ca sa fie tacamul complet ! 

Campionatul de anul acesta a fost unit cu cel al Bulgariei, asa ca am avut placerea sa-i vedem si pe sportivii bulgari concurand. O parte din curse s-au tinut din acest motiv la Targovishte in Bulgaria. Concluzia: sportivii bulgari erau mai bine pregatiti – motoare mai bune, echipament mai bun… deh !

Castigator la toate cursele a fost Milen Manev, fiul lui Nikolai Manev fost sportiv tot la dirt-track. Milen concureaza la competitii internationale de unde a cumulat experienta, insa este de amintit faptul ca o perioada a fost legitimat ca sportiv la CSM Braila.

Una peste alta, competitiile de anul acesta la care a participat Marian au creat o atmosfera foarte dinamica la noi la club si ne dorim sa continuam in acelasi fel si in 2012.

Inca o data “FELICITARI GIURGIUVENE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”

Leave a comment for: "Marian Cojocaru – Locul III la Campionatul National de Dirt-Track 2011"


5 × eight =