Concluzia … nu am mai ajuns vineri seara, am innoptat la un hotel care a fost al unui tip… care facea transporturi …. care voia sa fie primar… care l-a vandut… care nu se stie ce mai invarte acum … deci, Caragiale nu a murit ! O camera spatioasa, care, pe langa paturi, avea si canapea, in care am numarat 7 plapumi si un singur cearsaf, 1 singur set de prosoape si in care, dimineata m-am trezit bine incadrata de cele 2 saltele. Micul dejun nu ne-a aruncat afara din universul romanesc – bauturile de orice fel nu erau incluse in pret si, partial, nici mancarea. Dar noi ne adusesem de acasa ! (Asta e ca in bancul acela cu mistretul neprietenos, cu “ce treaba ai tu ca mi-am adus de acasa ?”). Insa era curetenie de 3 stele si poate pentru acest lucru am platit atatia galbiori…sau poate ca acum hotelul este al unui italian… care a avut si benzinarie, dar era dom’le in faliment si nu merita sa o tina …. sau pentru ca am cerut factura si nu am platit la negru … ???
Am ajuns acasa la Aerial Club sambata dimineata si … agitatie, alergatura, neicusorule, de ne-au revenit toate amintirile legate de recentul festival de zbor de la Comana. Ce am remarcat si este de laudat, e faptul ca desi la 9.15 cand am ajuns era aproape gol, la 10.00 aerodromul era plin cu avioane, motodeltaplane, paramotoare, gyrocopterul de la Sirna, paramotoare. Bravo, Albert !
La 10.15 au inceput demonstratiile: paramotoare si salturi cu parasuta, au urmat avioane…avioane…gyro… soare…mici si bere… iar avioane… motodelta … paramotoare si BORSUL DE PESTE asezonat cu foc de tabara si chitara lui Bodolan.
Am uitat sa spun ca am ales sa plecam cu cortul, ne era dor de haiducie si, sincer, am fost chiar mandrii cand ne-am intins si noi cortul printre celelalte. Tot cu cortul venisera si niste francezi, pardon cu avioane si corturi 
)))) . Cu ei am povestit duminica dimineata: au un club in sudul Frantei si obisnuiesc sa faca circuite prin Europa; Romania a fost singura tara unde a fost nevoie sa faca multe hartii pentru a zbura; Romania este singura tara unde nimeni din autoritati nu stie sa vorbeasca limba franceza sau ceva mai bine limba engleza; Romania este singura tara care nu are un ghid cu coordonatele tuturor aerodroamelor, ce ar putea fi accesat cand vrei sa zbori pe aici… in sfarsit, exista si o parte pozitiva – desi autoritatile au probleme de comunicare, cei pe care i-au intalnit la Vadeni stiau, in majoritate, sa vorbeasca franceza. Nu prea m-am prins eu ce feng-shui a fost in aer, de s-au intalnit vorbitorii de franceza, dar rezultatul conteaza. Ne-am dat intalnire la Coupe Icare in septembrie si am stabilit sa facem cu acea ocazie un circuit prin Franta, pe la cluburile de zbor. Chiar traiesc frumos oamenii acestia !
Ce sa mai povestesc ? De colegul Marian care face mereu spectacol cand zboara si ii tine pe toti cu sufletul la gura … o sa punem si poze pe aici !
Drumul la intoarcere = drumul la dus, adica schimb de soferi si Burn:
 - Auzi, mai, de ce n-ai luat-o pe centura ? Nu stiu, pur si simplu am mers tot inainte !
- Hai, ia-o pe aici si facem dreapta … Pe unde, pe aici ? Fa dreapta acum ! Nu pot acum ca vine unu ‘ !
- Fa dreapta aici ! Si acum pe unde ? Facem stanga pe la statuie. Ce statuie ca nu stiu drumul ?