“Gala Campionilor FRM”, 10 decembrie 2011 – www.frm.ro

Asa cum ne-a obisnuit cu surprizele, Marian sau “Giurgiuveanu” cum era cunoscut printre motociclisti, ne-a uimit din nou cu performanta sa. Poate acest loc 3 nu pare impresionant, dar este, pentru ca noi, prietenii si colegii lui, stim ca acest rezultat a venit dupa mai multi ani in care Marian nu a mai practicat acest sport, a venit fara antrenamente si fara sa aiba o motocicleta buna.

Cu ce sa incepem … prima cursa s-a tinut la Braila. Cu aceasta ocazie am aflat ca in Romania nu exista decat 2 piste de dirt-track, iar cea de la Braila este cea mai buna. Cealalta este la Sibiu, unde au avut loc ulterior 2 curse, insa este plina de gropi, ceea ce face din acest sport extrem unul si mai extrem.

Asa am aflat si al doilea lucru, adica la aceasta sectiune sportiva care este sport national pentru alte tari, Romania nu investeste nimic. Exista nostalgici, binevoitori si pasionati care isi aduc aportul pentru putinul cat este.

Nu stiu cat de mult se stie despre dirt-track, dar imi place sa povestesc asa cum am aflat si eu, ca orice om de pe strada. Motocicletele sunt unele speciale, adica functioneaza cu amestec de metanol + ulei de ricin (exista acum si alte uleiuri mai performante). Motocicletele nu au frane, propriu-zis se merge in derapaj controlat pe curbe.

Competitiile sunt structurate pe manse, la start intra cate 4 sportivi, iar o mansa contine 4 tururi de pista. Punctajele sunt atribuite in ordinea finalizarii mansei, incepand cu 3 puncte si terminand cu 0 puncte. La sfarsit, se aduna punctajele si se face clasamentul. Ideea de baza este ca fiecare sportiv sa concureze cu toti ceilalti pe parcursul competitiei.

In rest, ce sa spunem…. mult praf…prea mult praf, zgura, mult zgomot, miros de ricin in aer, unelte de reparat motoare imprastiate peste tot …

Romania are traditie la acest sport, asa era odata si, inca mai exista cativa tineri ce vin pe urmele celor mari, insa provenind, cei mai multi, de la CSM Braila si “Vointa” Sibiu unde au pista pentru antrenamente. Bucurestiul a avut o pista de dirt-track, dar acum are doar un club CSTA Bucuresti. Noroc cu nea Iancu Petre si cu Eugen, baiatul lui, care se straduiesc sa mai faca ceva. La CSTA Bucuresti este inregistrat ca sportiv si Marian.

Imi aduc aminte ca a primit bani de la FRM pentru echipamentul sportiv inainte de participarea la Campionatul European de Speedway, iar primele curse le-a facut in vechiul echipament cu casca lui Florin “Nebunu” cum i se spune.

Motocicleta lui Marian e alta poveste, mereu avea cate o problema, asa ca speram ca in 2012 sa aibe alta noua.

Si…am uitat sa mai spun una “nasoala” … la una dintre curse am uitat sa pun in bagaj si aparatorile lui Marian… ca sa fie tacamul complet ! 

Campionatul de anul acesta a fost unit cu cel al Bulgariei, asa ca am avut placerea sa-i vedem si pe sportivii bulgari concurand. O parte din curse s-au tinut din acest motiv la Targovishte in Bulgaria. Concluzia: sportivii bulgari erau mai bine pregatiti – motoare mai bune, echipament mai bun… deh !

Castigator la toate cursele a fost Milen Manev, fiul lui Nikolai Manev fost sportiv tot la dirt-track. Milen concureaza la competitii internationale de unde a cumulat experienta, insa este de amintit faptul ca o perioada a fost legitimat ca sportiv la CSM Braila.

Una peste alta, competitiile de anul acesta la care a participat Marian au creat o atmosfera foarte dinamica la noi la club si ne dorim sa continuam in acelasi fel si in 2012.

Inca o data “FELICITARI GIURGIUVENE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”

Azi asa, maine asa, poimaine la fel…pana intr-o zi cand se prezinta la aerodrom cu un aviz medical de la Institutul de Medicina Aeronautica si Spatiala cum ca poate zbura. Domnul general are 87 de ani si, binenteles, un creier de medic prezent a inceput sa fotografieze roseata din obraji ca semn de activitate cardiaca nu tocmai buna .. si nu intru in amanunte. Pai da, dar cred ca e ok la varsta aceasta sa ai tensiunea sistolica 145, ritm cardiac regulat si niciun semn de AVC. Am scapat in ziua cu pricina, deoarcece nu era vreme de zbor…

Insa dupa o frumoasa zi de sambata cu “prieteni de arme” la aerodrom l-am invitat pe domnul general la zbor. Duminica dimineata, la ora 7.00 domnul general era la aerodrom, echipat cu un combinezon de armata, asa cum ii sta bine gradului.

Pot spune ca si eu si Marian am fost emotionati, a fost un zbor istoric – Primul zbor cu Paramotorul pentru Dl. Radu Theodoru, petrecut in linistea unei dimineti la Comana, fara spectatori si fara presa, ceva pentru sufletul oricarui pilot. Ne simtim legati spiritual de acest om care este printre ultimii din generatia sa, in primul rand pentru ca ne-a transmis sentimentul ca am ajuns unde trebuie si, in al doilea rand, pentru faptul ca Marian a putut sa-i implineasca un vis.

Penultima inregistrare in Carnetul de Zbor – 1968 Aeroclubul Brasov, Aerodrom Ghimbav

Ultima inregistrare in Carnetul de Zbor in prezent:

<Aerodrom “Moto Fly Ro” Comana 2011

17.07.2011 / YR5127 / Paramotor

Aclimatizare – 1 ora, aterizare -2, inaltime 500 m, 07:40-08:40

Primul zbor cu Paramotorul

Pilot instructor: Marian Cojocaru

Pasager: Gen. Av. Radu Theodoru >

Domnul General, cum s-au obisnuit toti sa-i spuna, este aproape singurul din generatia sa, care isi traieste prezentul in deplinatate: publica articole, scrie carti, participa la emisiuni, ceremonii si isi doreste oricand sa zboare. Ne-a povestit, cand a aparut intr-o sambata la noi la aerodrom, despre cele 2 iubiri ale sale in materie de pilotaj: Messerschmitt si Yak11, restul povesti despre viata sa, continuandu-se duminica, in frumoasa casa din Gradistea.

Duminica…. am intrat in universul domnului general pasind pe sub bolta verde ce cuprinde terasa si imbraca mai departe gardul pana in strada. Este o oaza de verdeata salbatica ce contrasteaza cu ceea ce este in jur. Podeaua din lemn, mobilierul, biblioteca masiva, tablourile, ferestrele pictate, obiectele vechi aglomerate pe rafturi si mai ales parfumul vechi al casei opresc timpul in loc si-l deruleaza incet inapoi.

Doamna Theodoru ne-a intampinat cu politetea desprinsa din carti si, parca pentru a porni orologiul antiorar, ne-a spus: Ati intrat in casa unui scriitor ! Prezentarile s-au facut in salonul de lectura si s-au incheiat in momentul in care doamna Theodoru s-a ridicat si ne-a anuntat ca la sfarsitul vizitei ne asteapta in salonul de servit masa cu o inghetata.

Biroul de lucru al domnului general se afla la etaj, in capatul unui culoar facut din mormane de carti. Un birou cu jilt de lemn imbracat cu o patura taraneasca de lana. Nu departe de acest colt al incaperii este un pat mare taranesc. Acolo, frumos impachetate, stau 4 ii pe care le poarte si acum domnul general cu mandrie. Peretii camerei de lucru sunt impanziti cu icoane pe sticla, icoane ardelenesti purtand accentele picturii copte. O camaruta mica slujeste pe post de depozit de amintiri: machete de avioane, insigne, decoratii, fotografii, jucariile copiilor si nepotilor, cufere, sabii… nu ai loc sa faci mai mult de un pas, insa imaginatia face inzecit mai multi pasi. Am regasit in acea incapere intrega colectie “Deux Mondes”. Mi-a fost teama sa ating paginile, dar nu m-am putut abtine, pentru ca nu am vazut pana atunci cum arata de fapt acest jurnal de notorietate pentru secolele 18-19. M-am pierdut pentru o ora in lumea cartilor de la etaj si, spre rusinea mea, am descoperit colectii de critici literare recente despre care nu aveam habar.

Insa domnul general nu dorea sa vorbeasca despre scris, domnul general si-a rezervat ziua de duminica sa vorbeasca despre aviatie sau, mai bine spus, despre ceea ce ii tine sufletul tanar. Pentru domnul general, Marian este imaginea tineretii lui… si nu numai pentru el… Am coborat si am ajuns in salonul de servit masa unde doamna Theodoru ne astepta cu dulceata de cirese si apa rece. Domnul general are locul sau la acea masa si ne-au fost indicate locurile noastre. Aviatie si iar aviatie, amintiri si prezent, oameni disparuti … Doamna Theodoru statea tacticoasa pe un jilt la fereastra si, din cand in cand, aprindea cate o tigara pe care o fuma cu multa gratie, ceva ce rar vezi la contemporanele noastre. Discutiile din salonul de jos imi vor ramane o amintire frumoasa, pentru ca nu am mai auzit pana atunci vorbindu-se cu atata respect despre aviatie si despre piloti. Totul este mult prea diferit de prezentul pe care il traim. Era impresionant sa vezi cum fiecare intrebare care ii era adresata domnului Marian era plina de un respect ce poate parea exagerat pentru timpurile noastre. Eh, in acea casa, cu acei oameni, nu capata acea poleiala fara valoare.

Doamna Theodoru este doctor in stiinte lingvistice si a fost profesoara de limba romana. As spune, un adevarat sprijin pentru scriitorul Radu Theodoru.

Exista o alta lume in acea casa, un univers uitat sau poate necunoscut pentru multi.

Voi continua cand voi mai avea timp de scris….

Si ce multe putem spune despre sefu’ … Perfectionist, Vizionar, Luptator, Sufletist, adica un adevarat CAMPION ! … si este un campion, un multiplu campion la Dirt-Track si de cativa ani incoace la Paramotor.

Marian Cojocaru este omul care nu se va opri niciodata, omul de la care auzi in permanenta cuvantul PERFORMANTA – ca un crez personal al sau, omul de la care ai mereu ceva de invatat, omul care te primeste cu bratele deschise fara sa ceara ceva in schimb.

“Capitanul” sau “Giurgiuveanul” a adus valoare orasului Giurgiu si nu in ultimul rand plus valoare Romaniei, reprezentandu-ne cu succes la competitii internationale unde, prin el, s-a auzit pentru prima data de noi. Nu a avut sprijin financiar suficient, ci doar o pasiune fara limite.

Imi aduc aminte de uimirea pe care a starnit-o deschiderea Aerodromului Comana, de faptul ca multora nu le venea sa creada ceea ce a facut Marian de la Giurgiu. Aceasta e cea mai recenta realizare. Cei care il cunoastem mai bine putem spune ca nu se va opri vreodata sa uimeasca

Multumim Mariane si iti dorim viata lunga si frumoasa !

Zis si facut … nici nu s-a terminat bine ianuarie, ca am si inceput sa batem drumurile tarii ca sa stam la povesti cu alti zburatori.

Continutul povestilor ar putea fi redat partial de fiecare dintre noi si poate ar iesi ceva coerent, insa am indoieli si in aceasta privinta. Trebuie sa spun insa cu certitudine ca ne aducem aminte exact pe unde am fost zilele acestea:

Ssssergiana cu povesti ale lui George Cotet, Dobrica, Dan Voievozeanu, Jimi si alti zburatori.

Coordonate GPS: Bere si Jumari !

Sssssirna ! Laszlo K., Radu Sebastian, Nea Mami si retsul prietenilor de la Sirna

Coordonate GPS: AEROGULAS !

Am pasit in 2011 plina de speranta, alaturi de cei pe care ii voiam in jurul meu – cei cu care am realizat o multime de lucruri in ultimele luni ale lui 2010 si alaturi de Marian, colegul si prietenul meu.

Unde ? Binenteles la Comana, un loc de vis, care pe fiecare dintre noi ne atrage ca un magnet. O seara frumoasa cu povesti, cu dans, cu rasete, artificii si … mult ger ! Dar cui ii mai pasa de ger …

Ma uit putin in urma si imi dau seama ca am facut in scurt timp lucruri incredibile impreuna, iar cel mai frumos rod al muncii noastre este prietenia care ne leaga pe toti. Multe obstacole si multe victorii ne-au facut puternici si hotarati sa ne implinim visele.

Cele 3 dorinte pentru noul an:

1. Imi doresc ca planul de afaceri sa fie bun si sa ne atingem obiectivele

2. Imi doresc sa avem la fel de multa energie in continuare ca sa miscam lucrurile, chit ca parem nebuni cateodata

3. Imi doresc pentru mine ca noua viata pe care am inceput-o la Comana sa se imbogateasca in fiecare zi cu lucruri frumoase

http://irinaconstantin.wordpress.com/2011/01/03/anul-nou-la-comana/

Si am batut palma cu Raluca Constantin din Alive Club pentru sambata. Sambata, de altfel, trebuia sa mai sarbatorim ceva, reintalnirea cu Trupa Asha. Planuri, chestii, mama cum o sa fie, wow ce tare……..super !

Andreea, colega noastra de la PR incepuse cu aranjatul de pe la 5PM … sau mai bine sa spun ce facea toata echipa Moto Fly Ro la 5 PM: Marius Andrei tocea la greu – teze, lucrari (nu e tocilar de fel, dar s-a intamplat !), Cosmin – nu era singur, Irina se balacea la dus, Marian incerca sa aleaga ceva de imbracat….si BOOOOOM, suna Raluca sa spuna CANCEL, nu se mai intampla nimic in seara asta !

Haaa ? Irina il suna pe Cristi de la Trupa nr. 13, Cristi vorbeste cu Ania din Godot, goana nebuna cu masina pe strazi, emotii … Concluzie : la 19.00 Andreea inca nu terminase cu aranjatul !

Concluzie finala – Iubim Godot Cafe Teatru ! La intrare te intampina din vitrina 2 manechine in costume de epoca. Te gandesti prima data ca poate fi intrarea intr-un magazin fancy sau o croitorie de lux. Geamurile clubului dau in strada Blanari si trecatorii pot privi printre draperiile rosii ca intr-un magazin. Scena are binenteles cortina rosie din velur.

Iubim Godot Cafe Teatru pentru ca cei care au creat acest loc si cei care lucreaza acolo sunt o gasca foarte frumoasa de prieteni, glumeti si primitori. Nu ai cum sa nu-i indragesti din momentul in care intri si esti intampinat cu o gluma si cu bratele deschise. (www.godotcafeteatru.ro)

La tombola, din 67 de participanti, au castigat numai fete. Felicitari !!!

Sa dam din casa ? Prima data cand zboara fetele sunt mult mai curajoase decat baietii. Marian are o explicatie: Fetele in general nu se prind cand se opreste motorul, un barbat aude intotdeauna Castigatoarele vor zbura cu Marian cu paramotorul deasupra Parcului Natural Comana, Deltei Neajlovului si Manastirii Comana.

Avem si poze frumoase, datorita lui Valentin Dilta de la Video Emotion care a reusit sa surprinda momentele frumoase de sambata. Daca nu el , atunci cine ? Ia aruncati-va un ochi aici: www.videoemotion.ro .

Pe Valentin l-am cunoscut intr-o seara, mai degraba noapte de duminica, in timp ce incercam sa incheiem ziua de weekend de munca la biroul din Electromagnetica Business Park. A intrat in birou pe la vreo 11 PM si a plecat dupa 00.00. Valentin are biroul langa noi si, in ciuda faptului ca nu-i place sa zboare, vorbim aceeasi limba. La o saptamana dupa ce ne-am cunoscut, era la Aerodromul din Comana, pe crivatul acela teribil de 1 decembrie, impreuna cu Carmina, fata lui.

Valentine, stiu ca esti pe receptie, iti multumim inca o data pentru poze !

Acum, ne pregatim pentru seara de joi cu noi premii la concursul de karaoke din Club Alive si speram sa fie “alive” de aceasta data. Oricum, putem sa ne laudam ca avem experienta de-acum inainte

Termometrul arata pe la orele 3-4  AM -9 grade si totul sta in nemiscare, cu exceptia lui Labus, singurul care agita spiritele noptii. Stau adesea, inainte sa adorm, cu nasul lipit de fereastra ca atunci cand eram copil, privind stelele pe cerul clar si zambesc. In casuta pe care am construit-o la aerodrom impreuna cu Marian e caldura cu parfum de lemne arse, amestecat cu parfum de mere si mandarine. Afara e parfum de brad, de lemne arse si de iarna.

Dimineata simt cum aerul curat si rece imi da energie si iar zambesc fara sa ma gandesc la ceva anume, ci doar traind frumosul. Imi place sa simt putin gerul iernii, asa ca ies in tricou la o joaca de dimineata cu Labus.

Acoperisurile caselor sunt inghetate si lucesc in lumina . A propos de lucit,  noaptea trecuta as fi putut sa fac cea mai tare poza. Mai aveam 150 m pana la aerodrom si la un moment dat in nopate au inceput sa straluceasca foarte multi ochi deodata, mai sus, mai jos….multi, multi ! Am franat putin speriata… o intreaga turma de oi se holba la farurile masinii de pe marginea soselei Creepy !

Seara, drumul din Bucuresti pana la Comana este cel mai relaxant lucru, pentru ca de-abea astept sa ajung, sa beau un ceai, sa povestesc cu Marian si sa citesc cate ceva…dupa care sa-mi lipesc nasul de geam si sa ma uit la stele, zambind.

Irina

2. Poate Andreea – sotia lui Dragos – nu se mai apuca de facut acea extraordinara placinta de mere si nu am mai fi vorbit de copiii parosi de acasa (eu asa le spun animalutelor de langa noi)

3. Valentin nu ar fi lasat-o pe Carmina sa zboare, desi ea dorea acest lucru, asa ca armonia dintre tata si fiica nu a avut de suferit (chiar a mers bine cu placinta Andreei)

4. Ion nu ar fi montat prize in ziua in care venise la relaxare si nimeni nu ar fi stiut ce “mester” este

5. Denisa si Catalina nu ar fi invatat sa joace sah.

6. Pafu nu ar fi reusit sa puna atata zat intr-un singur pahar de cafea

7. Marian poate nu ar fi zis hotarat ca va cumpara o tona de peste de la bulgari sa populeze santul de langa sosea, astfel incat nea Dede – paznicul sa afirme ” Vedem… !”

8. Eu… nici nu mai stiu ce am facut, dar clar voiam sa zbor daca nu era ger. Ba stiu, cred ca m-am ocupat de incalzirea globala in universul aerodromului Moto Fly Ro de la Comana.

O sa adaug si pozele … ma uit inca la ele pe display-ul apartului foto. Doamne, de ce ne strambam toti ? Sa fie de la vinul facut de tatal lui Marian sau am mancat smochine ca in povestea lui “Muc cel Mic” ?

Irina