Concluzia … nu am mai ajuns vineri seara, am innoptat la un hotel care a fost al unui tip… care facea transporturi …. care voia sa fie primar… care l-a vandut… care nu se stie ce mai invarte acum … deci, Caragiale nu a murit ! O camera spatioasa, care, pe langa paturi, avea si canapea, in care am numarat 7 plapumi si un singur cearsaf, 1 singur set de prosoape si in care, dimineata m-am trezit bine incadrata de cele 2 saltele. Micul dejun nu ne-a aruncat afara din universul romanesc – bauturile de orice fel nu erau incluse in pret si, partial, nici mancarea. Dar noi ne adusesem de acasa ! (Asta e ca in bancul acela cu mistretul neprietenos, cu “ce treaba ai tu ca mi-am adus de acasa ?”). Insa era curetenie de 3 stele si poate pentru acest lucru am platit atatia galbiori…sau poate ca acum hotelul este al unui italian… care a avut si benzinarie, dar era dom’le in faliment si nu merita sa o tina …. sau pentru ca am cerut factura si nu am platit la negru … ???

Am ajuns acasa la Aerial Club sambata dimineata si … agitatie, alergatura, neicusorule, de ne-au revenit toate amintirile legate de recentul festival de zbor de la Comana. Ce am remarcat si este de laudat, e faptul ca desi la 9.15 cand am ajuns era aproape gol, la 10.00 aerodromul era plin cu avioane, motodeltaplane, paramotoare, gyrocopterul de la Sirna, paramotoare. Bravo, Albert !

La 10.15 au inceput demonstratiile: paramotoare si salturi cu parasuta, au urmat avioane…avioane…gyro… soare…mici si bere… iar avioane… motodelta … paramotoare si BORSUL DE PESTE asezonat cu foc de tabara si chitara lui Bodolan.

Am uitat sa spun ca am ales sa plecam cu cortul, ne era dor de haiducie si, sincer, am fost chiar mandrii cand ne-am intins si noi cortul printre celelalte. Tot cu cortul venisera si niste francezi, pardon cu avioane si corturi )))) . Cu ei am povestit duminica dimineata: au un club in sudul Frantei si obisnuiesc sa faca circuite prin Europa; Romania a fost singura tara unde a fost nevoie sa faca multe hartii pentru a zbura; Romania este singura tara unde nimeni din autoritati nu stie sa vorbeasca limba franceza sau ceva mai bine limba engleza; Romania este singura tara care nu are un ghid cu coordonatele tuturor aerodroamelor, ce ar putea fi accesat cand vrei sa zbori pe aici… in sfarsit, exista si o parte pozitiva – desi autoritatile au probleme de comunicare, cei pe care i-au intalnit la Vadeni stiau, in majoritate, sa vorbeasca franceza. Nu prea m-am prins eu ce feng-shui a fost in aer, de s-au intalnit vorbitorii de franceza, dar rezultatul conteaza. Ne-am dat intalnire la Coupe Icare in septembrie si am stabilit sa facem cu acea ocazie un circuit prin Franta, pe la cluburile de zbor. Chiar traiesc frumos oamenii acestia !

Ce sa mai povestesc ? De colegul Marian care face mereu spectacol cand zboara si ii tine pe toti cu sufletul la gura … o sa punem si poze pe aici !

Drumul la intoarcere = drumul la dus, adica schimb de soferi si Burn:

 - Auzi, mai, de ce n-ai luat-o pe centura ? Nu stiu, pur si simplu am mers tot inainte !

- Hai, ia-o pe aici si facem dreapta … Pe unde, pe aici ? Fa dreapta acum ! Nu pot acum ca vine unu ‘ !

- Fa dreapta aici ! Si acum pe unde ? Facem stanga pe la statuie. Ce statuie ca nu stiu drumul ?

De azi Marius are voie sa zboare fara sa mai ceara voie acasa, adica azi a implinit 18 ani !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Printre coincidentele care au marcat colaboarea noastra ca echipa, as aminti si faptul ca Marian, Marius si eu suntem nascuti in aceeasi luna, FEBRUARIE. Problema: Daca Marius implineste anul acesta 18 ani, eu 32 si Marian 39, care este legatura matematica intre cele 3 cifre ?

Oferim un zbor gratuit cui raspunde primul !

Cand am inaugurat Aerodromul Moto Fly Ro Comana, Marius povesteste ca era impreuna cu familia la culesul viei in Comana. Nu stia nimic despre ceea ce se intampla, insa toti il intrebau: Dar ala ce avion e ?

Marius este pasionat de zbor si faptul ca exact la el acasa s-a deschis un aerodrom, a fost unul dintre visele sale devenite realitate. E nelipsit in fiecare zi in care zburam. Vine cu bicicleta de acasa vreo 5 km si intotdeauna cu aparatul de fotografiat

O alta coincidenta este faptul ca eu am terminat acelasi liceu in 1998 si inca regasesc in povestile lui Marius lucruri care nu s-au schimbat si profesori care inca sunt la catedra: meciul de fotbal dintre elevi si profesori, pungile cu apa aruncate de la etaj, mesele de ping-pong pe care reuseam sa stam si cate 20 odata, Homorodeanu – profu de informatica cel mai informal, mereu iubit de elevi, Moraru – acum e directoare si nu regret ca am prins-o doar 1 an (nu mi-a placut chimia !), profa de franceza care se pare ca a rezistat, dupa ce a spus ca isi da demisia daca mai are inca o clasa ca a noastra…imi aduc aminte ca incepuse sa-i cada parul de la stres

Cum mai e in Info ? E putin schimbat fata de perioada mea, in sensul ca nu-ti mai poti permite sa ai multe absente, chiar daca esti olimpic. Recunosc ca noi am fost o clasa de nebuni, niste nebuni destepti, care am profitat de rezultatele bune pe care le-am avut la olimpiade ca sa facem ce vrem sau mai bine zis, sa nu facem ceea ce nu avem chef. Pentru noi unele materii nu existau: istoria, geografia, biologia, franceza, sportul….chiuleam la scoala in laboratoarele de informatica. Aveam Internet de la Politehnica, cu transfer foarte bun, deci eram privilegiati. In perioada aceea insemna mult …. probabil ca as scrie in continuare o poveste lunga despre Info…

Vreau sa mai spun ceva despre Marius, ceva ce are legatura cu Info. E unul dintre liceele unde se intra foarte greu, pentru ca e un liceu foarte bun. Nu mai stiu statisticile, dar cand am terminat eu era de 2 ani pe primul loc. Marius a reusit venind de la scoala din Comana, unde a fost pregatit de un profesor de matematica de aici, care l-a remarcat. Parintii lui sunt niste oameni deosebiti, inimosi si iubitori, carora nu le-a venit sa creada ca baiatul lor va reusi. Si a reusit ! Acum se gandesc doar sa nu plece din tara, pentru ca il au doar pe el si pentru ca cei ca el nu prea mai stau pe aici prin Romania.

De multe ori eu si Marian povestim prietenilor si celor care vin la aerodrom despre lucrurile pe care le-a realizat Marius pana la aceasta varsta si ne bucuram ca este alaturi de noi. Speram ca zborul sa nu ramana doar pasiune pentru el, ci sa fie un pilot excelent intr-o buna zi.

Mult succes in continuare, Marius, si multe zboruri frumoase !